Parohia Sfantul Ilie Gorgani
   

Mergând, învăţaţi…
         Predici 

  Predicile de faţă reprezintă rostul modestelor mele osteneli omiletice, ca preot de parohie (din 1983) şi ca profesor de Omiletică la Seminarul Teologic (1991 – 1996) şi la Facultatea de Teologie (începând cu anul 1996). O parte din ele au fost înregistrate pe bandă audio, în cadrul Sfintei Liturghii, fiind apoi transcrise fără prea multe intervenţii. Altele sunt elaborate la orele de Omiletică, pentru elevi şi studenţi, în conţinut regăsindu-se şi anumite contribuţii ale lor, pentru care am acum prilejul să-i apreciez public. Alte predici au fost definitivate în liniştea camerei de lucru, având la bază schiţe de planuri şi idei notate pe parcursul anilor de preoţie şi profesorat. Parenezele sunt reproduse din teza mea de doctorat, Parenezea în slujirea pastoral –misionară a Bisericii, susţinută în anul 1998 sub îndrumarea ştiinţifică a părintelui profesor Constantin Galeriu. Ele au fost de fapt elaborate nu numai pentru teză, ci au fost rostite şi în cadrul slujbelor, în diferite împrejurări.

   

Titluri de cărţi:
1. Predica ocazională (pareneza)
2. Introducere în Omiletică (Curs pentru anul IV - Teologie Pastorală)
3. Mergând, învăţati... (Predici)
4. Biserica şi Scoala. Analize omiletice, catehetice şi pastorale

 


 Istoric | Hramul bisericii | Program liturgic | Slujitorii bisericii | Buletin parohial | Anunturi | Activitati
Galerie foto | Harta | Contact | Administrativ | Calendar Ortodox